parodontologie

Mundhygiene

Parodontologia este specialitatea stomatologică, care se ocupă cu profilaxia, diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor parodonţiului marginal (gingie, os alveolar, ligamente parodontale).

Placa bacteriană prezentă pe suprafețele dentare și țesuturile moi (mucoasă gingivală, limbă, obraji, palat) neținută sub control prin manopere complete de igienă dentară atât acasă, de către pacient, cât și prin prezența la ședințele bianuale de profilaxie dentară la cabinetul stomatologic este principalul factor local cauzator al bolii parodontale. Dacă se cumulează și alți factori: locali (înghesuiri dentare, fumat), generali (diabet zaharat), genetici (moștenire familială), stres (scăderea imunității generale și implicit locale), avem deja scenariul unei boli parodontale (parodontoză de diverse grade).

În stadiul inițial boala parodontală se manifestă prin sângerări gingivale a căror cauză principală este placa bacteriană. Dacă după o ședință completă de profilaxie dentară efectuată de către specialiști în domeniu, sângerările gingivale nu se opresc sau diminuează, este momentul să intrați în tratamentul și sub urmărirea unui medic specialist parodontolog. Există și cauze generale fiziologice ale sângerărilor gingivale (perioada de graviditate) și patologice (avitaminoze, ciroză hepatică, leucemie, tulburări de coagulare, boli trombocitare), dar medicul specialist va face diferența între ele și vă va indica tratamentul de care aveți nevoie dumneavoastră.

Dacă nu se îndepărtează factorul principal cauzator (placa bacteriană) și nu se rezolvă și celalte cauze ale bolii parodontale (echilibrare ocluzală, alinierea dinților, renunțarea la fumat, tratamentul bolilor generale, etc.), aceasta evoluează, afectând pe lângă gingie (ligamente parodontale), dinții limitrofi și osul adiacent. Ligamentele parodontale vor fi distruse microbiologic de placa bacteriană sau mecanic de tatru dentar. Rezultatul va fi: la nivel gingival – manifestat ca pungi gingivale (pungi parodontale), iar la nivel osos – poate evolua ca o resorbție osoasă orizontală generalizată (maxilar, manibulă) sau ca resorbții verticale individuale (pungi osoase). La nivelul dinților apare mobilitatea dentară.

În funcție de datele rezultate în urma măsurării pungilor parodontale, a pungilor osoase verticale, a nivelului retracției osoase orizontale și a gradului de mobilitate a fiecărui dinte, medicul specialist parodontolog vă va recomanda o terapie parodontală nechirurgicală (scaling, chiuretaj gingival, planare radiculară) sau chirurgicală sau extracții sau alte tratamente parodontale (adjuvante, în scop protetic sau endodontic).
Boala parodontală, odată apărută necesită tratament stomatologic în echipă (mai mulți specialiști: igienist, parodontolog, ortodont, protetician, tehnician dentar, medici specialiști generaliști), dar și o atenție riguroasă asupra igienizării și tratamentului indicat din partea pacientului.

În cabinetul nostru mizăm pe prevenție ca prim pas în întâmpinarea sau ținerea sub control a unei eventuale boli parodontale. În acest sens, avem un program propriu de prevenție și profilaxie dentară: PROGRAM DE SĂNĂTATE ORALĂ, care se adresează tuturor pacienților cabinetului.

Medicii din cadrul cabinetului Dent-A-life vă vor întocmi un program personalizat de întreținere a igienei dentare zilnice de către dumneavoastră acasă și veți stabili împreună numărul ședințelor anuale de igienă dento-parodontală în funcție de gravitatea bolii parodontale.

Prin prevenție putem să prevenim ceea ce pe viitor posibil să necesite tratamente laborioase cu rezultate mai mult sau mai puțin satisfăcătoare.

Împreună zâmbim vieții!